募捐 9月15日2024 – 10月1日2024 关于筹款

Soapte din eternitate

Soapte din eternitate

Peter Deunov
你有多喜欢这本书?
下载文件的质量如何?
下载该书,以评价其质量
下载文件的质量如何?
Fiinţe perfecte conduc omenirea. La început, centrul lor a fost în Atlantida; mai târziu, s-a deplasat în Egipt, unde au dirijat construirea piramidelor. în prezent, evenimentele sunt dirijate din Himalaya.

Acum, ne aflăm într-o epocă în care Pământul nostru şi sistemul solar părăsesc zona obscură de ignoranţă ca să se apropie de o altă constelaţie (Alphiole), care deocamdată nu se vede. Este una dintre cele mai puternice constelaţii şi acolo se vor manifesta Pământul, corpurile şi spiritele noastre. Hristos a venit din acea constelaţie ca să le transmită oamenilor metodele şi principiile vieţii conştiente, raţionale şi inteligente.


La tranziţia de la o epoca la alta, când o civilizaţie e pe cale să piară şi alta pe cale să se nască, se înregistrează mari suferinţe, contradicţii, dezordini şi tulburări, dat fiind că toate formele vechii civilizaţii se distrug ca să fie create condiţiile favorabile pentru noua civilizaţie.


Învăţătura lăsată de el este un adevărat giuvaier, un diamant, o perlă, un copac magic pe care trebuie să-l reînsufleţim şi de care trebuie să avem grijă.


Mesajul lui, care cuprinde cunoaşterea omului în totalitate, a universului vizibil şi invizibil, se adresează fiecărei fiinţe care, în deplină libertate, caută iubirea, înţelepciunea şi adevărul în viaţă pentru binele tuturor fiinţelor.


Opera lui Peter Deunov este o invitaţie la descoperirea vieţii interioare intense şi pure a unui maestru spiritual autentic, care a reînnoit spiritualitatea în zorii secolului al XX-lea.

卷:
-
年:
2018
出版:
-
出版社:
Editura Pro-Editura
语言:
romanian
页:
190
系列:
-
文件:
PDF, 807 KB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 2018
线上阅读
正在转换
转换为 失败

关键词